CENTENARUL SĂRBĂTORIT DE ELEVII
ȘI CADRELE DIDACTICE ALE ȘCOLII
GIMNAZIALE ”I.GERVESCU” SĂVINEȘTI
Elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ”I.Gervescu” Săvinești au celebrat, joi, 29 noiembrie 2018, Centenarul Marii Uniri, alături de părinți, reprezentanți ai autorităților locale, preot paroh Constantin Lupu Marinei, printr-un program cultural-artistic deosebit.
Astfel, la Căminul Cultural din comună, elevii, cu mic cu mare, au prezentat moment emoționante, precum: cântece patriotice, dansuri populare și poezii dedicate acestui mare eveniment istoric al românilor.
Directorul școlii, prof. Ana Vasiliu, a subliniat importanța unor astfel de evenimente în educarea tinerii generații în vederea cultivării sentimentului de patriotism și de păstrare a identității naționale și a urat tuturor celor prezenți ”La mulți ani!” cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Întreg colectivul școlii, coordonat de directorul adjunct prof. Mădălina Ivanov s-a implicat cu mult entuziasm în realizarea spectacolului, care face parte dintr-o serie largă de activități menite să celebreze Marea Unire.
Grafic inspecție specială la clasă pretransfer biologie
Grafic inspecții speciale la clasă - pretransfer -istorie
Grafic inspecții speciale la clasa- pretransfer- matematică
Anunț concurs bucătar și îngrijitor
Condiții specifice mobilitate cadre didactice pentru anul școlar 2023 - 2024
Rezultat selecție dosare concurs ocupare post bucătar
Rezultat selecție dosare concurs îngrijitor