Actualizat la 13.11.2015 ora 21:52
Menu

Activităţi dedicate Unirii Principatelor Române

 

La Şcoala Gimnazială “I.Gervescu” Săvineşti, în ziua de 24 ianuarie 2014 s-au organizat diverse activităţi dedicate Unirii Principatelor.

Astfel, elevii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a, coordonaţi de doamnele învăţătoare Mihaela Mihăilescu, Elena Ţăruş, Emilia Simion şi Doina Popescu, în colaborare cu bibliotecar Rodica Blaga, au participat la o activitate dedicată acestui eveniment, desfăşurată în Centrul de Documentare şi Informare.

Elevii au vizionat un material power point despre Unirea Principatelor Române , au cântat şi au recitat poezii, au prezentat desenele realizate şi au dansat Hora Unirii.

în data de 24 ianuarie 2014, Ziua Unirii Principatelor a fost marcată printr-o altă activitate desfăşurată în Centrul de Documentare şi Informare la care au participat elevii clasei a V-a, coordonaţi de prof. Dumitrache Relu. În timpul acestei activităţi, elevii au vizionat un material power point intitulat „155 de ani de la Unirea Principatelor Române”, prezentat de bibliotecar Rodica Blaga, au purtat discuţii, s-au prezentat materiale referitoare la importanţa actului Unirii şi au cântat Hora Unirii.

Vineri, 24 ianuarie 2014, începând cu orele 12,30, în Centrul de Documentare şi Informare al Şcolii Gimnaziale „I.Gervescu” Săvineşti, s-a derulat proiectul educaţional intitulat „24 Ianuarie 1859 – Mica Unire”, coordonat de prof. Alexandra Imbru, în colaborare cu bibliotecar Rodica Blaga, la care au participat elevii claselor a VIII-a.

Au fost prezenţi şi director prof. Ana Vasiliu, director adjunct prof. Valeriu Socol, precum şi prof. Mihaela Zânica şi prof. Dana Cîrnu. 

Proiectul educaţional a avut drept scop cunoaşterea principalelor evenimente care au condus la Unirea Principatelor Moldovei şi Munteniei, personalităţile implicate în această acţiune, rolul lor şi acţiunile întreprinse de acestea, precum şi promovarea valorilor şi a tradiţiilor specifice poporului român.

Activităţile desfăşurate:
- Prezentarea unui material power point intitulat „24 ianuarie 1859 – Mica Unire”;
- Concurs între clase pe tema evenimentului sărbătorit;
- Expoziţie de desene;
- Recitarea unor poezii compuse de elevii claselor a VIII-a, dedicate acestui eveniment;
- Hora Unirii.

Go to top